Introdu adresa de E-mail:

Mesajul UNMR către mediatori

Dragi mediatori,

 

,,UNIUNEA NAŢIONALA A MEDIATORILOR DIN ROMÂNIA “ este cea mai tânară organizaţie profesională, non profit, nonguvernamentală, apolitică şi fără interes patrimonial, infiinţată prin hotărârea judecătorească nr.980-299/2009.

 

U.N.M.R. are ca obiectiv promovarea intereselor mediatorilor autorizaţi, popularizarea medierii in rândul justiţiabililor,organizarea de seminarii,conferinţe publice, editare de lucrări stiinţifice in domeniul medierii, editare de reviste şi cărţi de specialitate. Totodată U.N.M.R. acorda consultanţă gratuită in domeniul medierii tuturor membrilor. U.N.M.R. va înfiinţa filiale si sucursale în România, cu mediatori autorizaţi, va încheia protocoale cu organizaţii patronale, sindicale, cu asociaţii profesionale cu reprezentativitate în domeniul lor de activitate. U.N.M.R. va încheia protocoale cu diverse ministere și organizaţii din domeniul medierii din străinătate.

 

Dragi mediatori, toate aceste obiective se pot realiza, in condiţiile în care dumneavoastră veti participa în număr cât mai mare alături de noi, iar împreună să clădim o echipă de valoare care să ducă la implementarea articolelor despre mediere in toată materia dreptului Naţional.

 

Pe data de 23 Mai 2009, se vor organiza la Bucureşti primele alegeri pentru ,,Autoritatea Naţională de Reglementare şi Control în domeniul Medierii ,,CONSILIUL DE MEDIERE.

Cu această ocazie, facem un apel către toţi mediatorii cu drept de vot, să participe personal la această conferinţă, care va fi una istorică pentru mediere. Participând personal la aceste alegeri evitaţi o luptă a procurilor, evitaţi ca persoane care nu urmăresc neapărat binele medierii să ajungă să decidă dacă profesia de mediator va funcţiona de acum sau peste doi ani.

 

Fiecare mediator poate decide cine va conduce destinele consiliului pentru următorul mandat.

Modificarile legii 192/2006 pe care le susţinem si la  care colectivul de specialişti ai U.N.M.R.  a avut un aport deosebit, sperăm să aducă acele clarificări ca profesia noastră să pătrundă în societate in folosul atât al nostru, dar mai ales în folosul societăţii  care are acum mai multă nevoie de mediere, de comunicare, de socializare decât in orice altă perioadă .

 

Procesele in instanţă trebuie să se reducă substanţial cu aportul nostru al tuturor, deoarece timpul pentru fiecare om în societate este limitat si la propriu si la figurat, iar medierea poate si trebuie să pătrundă in conştiinţa fiecarui cetăţean, indiferent de funcţia pe care o ocupă, ca fiind soluţia cea mai viabilă in disputele dintre oameni, ca fiind o alternativă de succes la justiţie. Vă invităm stimaţi colegi ca în ziua de 23.Mai 2009, să consideraţi alegerile pentru Consiliul de Mediere ca fiind cel mai important eveniment în activitatea dumneavoastră, vă aşteptăm personal să vă prezentaţi la aceste alegeri, pentru a ne asuma împreună responsabilităţi.

 

Cu deosebită stimă, 

Consiliul Director U.N.M.R.

     office@unmr.ro                                          1)  ZENO ŞUȘTAC             

                                                                        2)  CLAUDIU IGNAT                

                                                                        3)  ALINA GORGHIU 

                                                                        4)  ELENA BUSTEA 

                                                                        5)  ION DEDU

                                                                        6)  MIHAI GHERVASE

Prezentare UNMROrganizare UNMRInscriere UNMREvenimente - Comunicate - Stiri - Galerii UNMR - Link-uri Utile - Carte de Oaspeti - Contact

 © 2009 Copyright UNMR.ro - Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania design by DCP Media