| Comunicat CM - Medierea românească la standarde europene |
|
|
|
| Scris de Zeno Sustac |
| Luni, 25 Iulie 2011 19:59 |
|
Comisia Europeană a anunţat în data de 25.07.2011 că va declanşa proceduri judiciare prin trimiterea de „scrisori de notificare oficială” statelor UE care nu au implementat în dreptul intern Directiva 2008/52/CE privind medierea în cazul litigiilor transfrontaliere în materie civilă şi comercială.
În acest context, s-a apreciat că România a asigurat standardele de calitate a actului medierii şi a cadrului instituţional necesar desfăşurării medierilor transfrontaliere în condiţiile în care state precum Franţa, Marea Britanie, Spania, Finlanda, Olanda, Luxemburg Republica Cehă, Cipru şi Slovacia au primit un termen de două luni pentru a arăta măsurile adoptate pentru transpunerea în dreptul intern a principiilor trasate de Directivă.
Un studiu finanţat de UE a aratat că timpul pierdut prin neutilizarea medierii este estimat, în medie, între 331 şi 446 de zile suplimentare în Uniunea Europeană, iar costurile juridice suplimentare variază de la 12471 euro la 13738 euro pe caz. Plecând de la această realitate Directiva privind medierea pune accentul pe importanţa asigurării calităţii medierii, a formării iniţiale şi continue a mediatorilor, elaborarea unor coduri deontologice pentru mediatori şi asociaţiile din care fac parte, informarea constantă a publicului larg despre mediere, în general, precum şi a modalităţii în care mediatorii şi organizaţiile de mediere pot fi contactate, dar şi pe implicarea instanţelor de judecată în promovarea medierii prin recomandarea acesteia ca şi modalitate alternativă la procedura judiciară. Toate aceste domenii au reprezentat si reprezinta o preocupare constantă a Consiliului de Mediere, preocupare ce s-a reflectat în măsurile adoptate din anul 2006 şi pană în prezent, România având, spre deosebire de alte state din Uniune, un standard de formare initiala a mediatorilor care pune accent pe calitatea formării, cerinţa esenţială a Directivei Europene 2008/52/CE.
De asemenea, Consiliul de Mediere salută efortul colectiv al comunităţii mediatorilor, forului legislativ şi al organelor judiciare din Romania ce a dus la obţinerea unui cadru normativ la standarde europene pentru desfăşurarea medierii în România, numarându-ne la acest moment, printre puţinele state ale Uniunii Europene capabile să pună la dispoziţia publicului o lista a tuturor mediatorilor care îşi desfăşoară activitatea pe plan intern.
Consiliul de Mediere |
AMIABIL TV
Revista Medierea
|
La inceputul acestui an, am pasit impreuna pe un drum nebatatorit, care se anunta solicitant dar si reconfortant, in domeniul inca neexplorat al publicatiilor despre mediere si ADR. D |
CURS mediere BUCURESTI 7-20 februarie 2011
|
In perioada 7-20 februarie 2011, Medierea.ro va organiza la BUCURESTI, in incinta Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Sala oltenia, Sectorul 7, etajul 6, in parteneriat cu Scoala... Detalii... |
Curs mediere Timisoara 28.02 - 12.03.2011
|
In perioada 28 februarie - 12 martie 2011, Medierea.ro va organiza la Timisoara in parteneriat cu Camera de Comert si Industrie Timisoara, la Centrul Regional de Afaceri Kraft, un... Detalii |
Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).
Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.
Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.





